Jurisprudență comentată

Hotărârea

Tribunalul pentru Minori și Familie, decizie civilă din 21 august 2026, definitivă, într-un apel împotriva unei sentințe de judecătorie date într-o ordonanță președințială. Sursa: ReJust, cod RJ e3e72de5g.

Pe scurt

În plin proces de divorț, unul dintre soți a cerut, pe calea ordonanței președințiale, atribuirea provizorie a beneficiului locuinței familiei (art. 324 Cod civil). Cererea a fost respinsă în primă instanță, iar tribunalul a menținut soluția, cu două argumente.

Primul: beneficiul locuinței din art. 324 Cod civil se poate atribui doar odată cu desfacerea căsătoriei, nu prin ordonanță președințială. Textul e o dispoziție specială, iar unul dintre criteriile lui, culpa în desfacerea căsătoriei, se stabilește abia în procesul de divorț.

Al doilea: probele (mesaje, înregistrări, fișa de intervenție a poliției, în care nu s-a constatat risc iminent) arătau un comportament reciproc reproșabil, cu provocări de ambele părți și limbaj licențios. Certurile zgomotoase și amenințările, apreciate în context, nu au fost socotite pericol fizic real care să justifice evacuarea unuia dintre soți.

Pasajul relevant

În materia raporturilor de familie, atribuirea beneficiului locuinței familiei pe calea sumară a ordonanței președințiale presupune existența unor motive temeinice de natură a face imposibilă conviețuirea, generate de o atitudine culpabilă și exclusivă a celuilalt soț.

Ce rămâne de reținut

• Cine cere locuința pe calea ordonanței trebuie să arate motive temeinice care fac conviețuirea imposibilă și care țin de atitudinea culpabilă și exclusivă a celuilalt soț. Când conflictul e alimentat de ambii, cererea nu trece.
• Tribunalul a mers mai departe decât prima instanță: a considerat că beneficiul locuinței din art. 324 Cod civil nu poate fi dispus deloc pe cale de ordonanță, nu doar că cererea e nedovedită.
• Fișa de intervenție a poliției, fără risc iminent și fără urme de agresiune, a cântărit în apreciere.
• În același dosar, la cererea de suplinire a acordului pentru ieșirea minorului din țară: măsura trebuie legată de o deplasare concretă și limitată în timp. Pentru o perioadă lungă, ordonanța nu e calea.

Hotărârea

Judecătoria Botoșani, sentința civilă nr. 10849 din 31 iulie 2014, într-o cauză de partaj bunuri comune. Fragment redat cu numele și cifrele eliminate.

Pasajul relevant

Astfel, având în vedere că înființarea societăților [A] și [B], precum și participarea societății [A] ca asociat în cadrul societății [C] au avut loc în timpul căsătoriei părților, existând prezumția, nerăsturnată de către pârât, că investițiile și dezvoltarea firmelor susmenționate s-au realizat cu fonduri bănești comune, inclusiv prin activități directe, nemijlocite, exercitate și de reclamantă în cadrul societății [A] (unde a și fost angajată cu contract individual de muncă), instanța conchide că părțile sociale deținute de pârât direct, cât și indirect (la societatea [C], prin intermediul societății [A]) la societățile susmenționate, reprezintă bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei.

În ce privește contribuția părților la dobândirea acestor bunuri, instanța reține că, în astfel de cazuri, funcționează prezumția unei contribuții egale, care nu a fost contestată de pârât.

(…)

În ce privește modalitatea de partaj a masei partajabile, compusă din cota-parte din valoarea activului net contabil al societății [A], aferentă părților sociale deținute de pârât la această societate, valoarea activului net contabil al societății [B], aferentă părților sociale deținute de pârât la această societate, și cota-parte aferentă părților sociale deținute de pârât în cadrul societății [A], din dreptul asupra unei cote-părți din activul net contabil al societății [C], drept conferit de părțile sociale deținute de societatea [A] la societatea anterior menționată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 202 din Legea nr. 31/1990 rep. părțile sociale pot fi transmise, ca regulă, doar între asociați, transmiterea către persoane din afara societății fiind permisă numai dacă a fost aprobată de asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social, iar în cazul de față nu s-a exprimat o astfel de aprobare din partea pârâtului (care ar fi îndreptățit să o adopte în privința societăților [A] și [B]), aceasta va fi realizată prin obligarea acestuia la plata unei sulte către reclamantă, conform cotei-părți deținute de aceasta.

În acest sens, pârâtul va fi obligat să achite reclamantei o sumă cu titlu de sultă egalizatoare, reprezentând jumătate din valoarea activului net contabil aferent părților sociale deținute de pârât la societățile [A] și [B], părți sociale ce vor rămâne proprietate exclusivă a pârâtului, precum și jumătate din cota-parte aferentă părților sociale deținute de pârât în cadrul societății [A], din dreptul asupra unei cote-părți din activul net contabil al societății [C].